The right moment, right place, right people

It’s still the vicious life according to the standards that makes most of people take decisions throughout their lifetime and that, most of the times, don’t lead to anything good. We are all pieces of comparing each other in career, family, friendships, bank accounts…

I’ve seen people who were the best at college and they end up living in the countryside doing peasant work . I know people who barely took their diploma but managed to build a business empire.

I know people who were married and have their kids only after 15 years together. I know people who are single parents.

I know people who knew each other long before, married and divorced in one day. I met people who took a leap of faith of a first night together and lived happily every after.

I know girls who build a live according to the perfect scenario: perfect husband, perfect kitchen, perfect two story house and perfect unhappiness. I know girls who’ve been through lots of ups and downs in relationships, but later met the one that took them three meters above the sky.

I know people who have been linked by religion and family to be together with someone, have children and they are amazing mothers and fathers but they never become the beloved husband or wife. And i know people that due to religion constraints and distance cannot be together but no matter what situations they end up and how far away they are, they keep coming back for each other. Those are the people who have the fate on their side. And they keep believing and waiting that one day they will be together.

I know people who are in a relationship and love somebody else. I met people who love and are living different lives.

I know the perfect virtual couples, complimenting each other and cheating on side, and i know couples about whom everybody is talking but nobody has a clue about their intimate life.

There are still people waiting to be loved and to share all the love they keep inside. Sometimes these are people that are already in a couple with somebody.

We tend to compare the timing of each action we are supposed to undergo. Some of us think that our friends and acquaintances manage everything in time and we are badly late with the clock of life.

The truth is each of us is neither ahead nor long in front line from others in this world. Everybody lives a life according to their choices and faith.

You are not losing, not being late, not doing things in vain. You are not falling behind.

Your faith moment is right ahead, and you will meet the right person, in the right place.

Be patient: it’s just not the right time yet.

 

Tags: , , ,

Femei pe care le admir

Spun femei, pentru că asta include orice suflet de gen feminin de la 18 ani în sus.

Îmi place nevinovăția adolescentelor care, atunci când sunt întrebate cine vor să devină sau ce idol au, vor menționa adesea nume de staruri și vedete. Cred că e normal, atâta timp cât viața matură e cea pe care o văd ele la televizor. Și până la urmă, mi-am dat seama că aceasta e unica perioadă a vieții când îți zămislești visele și vezi totul mult mai frumos decât ar fi în realitate, multe din noi am fost așa.
În ultimii an am întâlnit multe femei care m-au marcat într-un fel anume, femei asemeni căror am vrut sa fiu peste cinci, sau zece, sau cincisprezece ani. Da, au fost și sunt din astea…

Femei care mi-au trezit curiozitatea prin reușitele lor, femei care emanau căldură și eleganță în pofida circumstanțelor dificile, femei care aveau genunchii bine tociți de experiențe dar care la moment purtau în picioare o pereche de stilettos cum rar mi se întâmplă să văd; femei care merg cot la cot cu 3 bărbați într-o negociere de afaceri sau politică și se fac auzite, femei care printre activitățile zilnice nu uită să-și sune copiii ca să se informeze dacă aceștia au reușit la ora de matematică.

Sunt doar câteva femei pe care le admir deși încă nu le-am cunoscut live, le număr pe degete, dar le știu istoria în spatele lor. Le admir pentru că au știut să spună “stop” și să aleagă o altă opțiune atunci când au văzut că ușa la care bat e una cu valoare falsă adăugată și bat în zadar; care au știut să folosească o experiență personală pentru a construi o viață la care altele încă visează cu inima, dar nu acționează logic. Femei care au suferit, dar cărora Dumenezeu le-a întors înzecit fericirea și le-a demonstrat că merită mult mai mult decât o simplă poveste, dar o poveste în care ele să fie eroine principale.

Mă închin în fața femeielor-mame care au rămas singure, din diverse motive. Unele pentru că așa au decis ele, altele – pentru că așa a decis Dumnezeu, sau la fel de greu – așa a decis cineva pentru ambii și aceasta doare. Mă întreb când, în anumite circumstanțe, dau ochii de ele virtual sau real – câtă putere au ele să se trezească zilnic, să aibă dublu însărcinări pentru ea și pentru cel mic, să muncească și toate astea, probabil, vazându-l pe bărbatul cu pricina alături de alta, la un timp prea scurt de când ea i-a născut un copil sau doi. Aceste femei sunt exemple unice de jertvă de sine și putere!

Am un respect infinit pentru acele femei care reușesc multe: la job și acasă. Ele poartă deopotrivă costum și pantofi, dar acasă au acei papuci de cameră comozi și în culoarea preferată. Și atunci când deschid ușa bărbatului, se ridică în vârful degetelor ca să-l pupe de bun venit acasă și fug repede în bucătărie unde pregătesc cina, cina la care el îi va povesti cât de aiurea a fost ziua, iar ea îl va asculta și va evita să-i spună că și ea ziua a avut o migrenă și nu a reușit nimic la job. În schimb, îi va zâmbi și va întreba dacă el mai vrea salată, îl va cuprinde și îi va spune că el e cel mai bravo și că ea se mândrește. Pentru că așa femei știu să pună inteligență și în momente mai puțin plăcute, să ofere liniște celor de alături, lăsând deoparte tot ceea ce le doare pe ele. Femei– comori adevărate, înțelepte…

Îmi face plăcere să știu femei care construiesc – pentru ele și pentru țară. Prin cariera lor ele motivează sute de fete să devină mai bune, să depună suflet în ceea ce fac, să lupte pentru bunăstarea societății și a oamenilor care au fost privați de luxul vieții. Puțini din noi știu care e costul aparițiilor în public, dar să știți că și ele plâng câteodată. Ele sunt femeile care merg înainte ca o Jeanne d’Arc. Plecăciuni…
Multe din femeile care stau vis a vis de voi în maxi taxi, sau troleibuz, sau avion au un bagaj în spate, o experiență. Zile în care au căzut, au fost trădate, înșelate de iubiți – fizic sau virtual in chatul cu alta, că așa e în vogă în timpurile noastre moderne. Au fost vorbite pe la spate de altele care au știut că nu vor fi niciodată ca ele. Femei care au ținut genunchii la barbă nopți la rând pentru că le-a durut și care au fost deshidratate de lacrimi, dar care au știut să păstreze verticalitatea personalității și nu au trădat și ele la rândul lor ca să se răzbune. Au păstrat sufletul imaculat și au depus efort în fiecare pas în speranța că vor veni timpuri mai bune. Ele știu să câștige chiar și atunci când pierd – experiența și capacitatea de a aprecia apoi cu demnitate alți oameni. În așa femei poți avea încredere de prietenie, iubire sau pur și simplu un Om cu cine să discuți și care nu doar ascultă, dar și înțelege ceea ce spui. Fenomenale…

Îmi sunt dragi femeile în ochii cărora văd amirație pentru bărbații de alături, care știu când să-l atingă pentru ca el să tacă, în public, și când să-i facă o privire din care el să înțeleagă că ea e supărată rău, fără isterie sau scene de doi bani. Ele știu să asculte și să venereze omul de lângă ele până la extazul unei relații pe care puțini vor ști să o construiască. Ele fac clasa în societate. Ele sunt viitorul.

Toate aceste femei le-am cunoscut în viața reală: mame, iubite, directori de companii, prietene, cunoscute. Cu unele din ele m-am văzut o singură dată – dar cele câteva fraze care mi le-au spus și-au arătat valoarea la răscrucea unor decizii vitale. Pe unele le admir de la distanță – in Miami, București, Chicago, Moscova, Viena, Milano etc, iar pe altele aici, în Chișinău, le am aproape și prin asta mă simt o norocoasă.

Fiecare din ele are o istorie aparte. Așa cum a menționat o dată Tudor Chirilă, la o sesiune TEDx la Chișinău: “ Nu ai dreptul moral să judeci o persoană dacă nu cunoști istoria din spatele ei ce a făcut-o să devină așa cum este: sarcastică, bună la inimă, tăcută în comparație cu celelalte, elegantă, grijulie, răbdătoare sau absolut invers”.

Într-o discuție recentă cu o cineva mi s-a spus o frază care combate afirmația că trebuie să treci prin multe încercări, dezamăgiri în oameni și dragoste sau pur și simplu greutăți ca să știi ce e asta fericire. Sunt absolut de acord. Poate toate acestea le fac pe feme mai puternice și irepetabile, dar știu că multe ar fi optat să nu li se întâmple acele nopți nedormite pentru că le sunt suficient de inteligente ca să aprecieze și așa fericirea la justa ei valoare.

Mi-am confirmat adesea că Dumnezeu ne dă șansa de a cunoaște oameni unici, în momentele potrivite și locurile potrivite. Important este ca după ce i-am cunoscut să nu considerăm asta ca ceva ordinar și să nu-i lăsăm să plece din viața noastră. Niciodată.

Tags: , , ,

Șapte gînduri pentru bărbați de la Dan Bitman

Gîndul 1: Cînd găsești o persoană cu care poți face copii și vezi că puteți construi ceva împreună, n-o pierde…

Gîndul 2: Nu-mi plac femeile perfecte pînă în detalii, am nevoie să mă agăț de imperfecțiunile ei… măcar una…

Gîndul 3: O femeie trebuie să fie inteligentă, apoi frumoasă …

Gîndul 4:  Ea trebuie să știe să nu ceară nimic și să primească tot …

Gîndul 5: Oamenii care se potrivesc se simt și asta e valoros…

Gîndul 6: Cînd ești tentat să pleci pentru o altă relație din număratele oferte, mai gîndește o dată, dacă frumosul spre care pleci va cîntări mai mult în timp decît omenia celei care îți este și ți-a fost mereu alături…

Gîndul 7: Credeți-mă, am ajuns la vîrsta cînd spun cu certitudine – ai mai multe de învățat de la femeia de lîngă tine decît de la toți prietenii tăi bărbați…

Tags: , , , ,

Luptăm împreună împotriva cancerului la sân

E o temă aparte…

Ani în șir s-au privit emisiuni, s-au citit noutăți despre acest subiect și nu s-a implicat suficient de mult ca să poată fi prevenit într-o rată mai mare.

E timpul să conteze pentru societate mai mult decît pur și simplu statistică, un pic de suflet, un pic de efort, un pic mai mult…

Dar dacă ar fi să vorbim totuși despre statistică, atunci:

1. În fiecare zi o femeie din Moldova moare de cancer la sân.

2. Anual în Republica Moldova sunt depistate 900 de cazuri de cancer de acest tip, iar 600 de femei afectate de boală suportă o mastectomie.

3. Cancerul glandei mamare este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer din țara noastră. Din cauza diagnosticării tardive a bolii aproape 10% din femei pierd în lupta cu boala.

Începând cu 2005 Avon Moldova susține „Lupta împotriva cancerului la sân”.

Poți contribui și tu la strângerea de fonduri în sprijinul campaniei, procurând produse cu simbolul campaniei sociale.

Ce? – Campania de susținere „Lupta împotriva cancerului la sân” Avon

Unde? – Scuarul Catedralei din Chișinău

Cînd? – Duminică, de la 13.00 la 19.00

 

 

Tags: ,

Insomnii pe timp de zi

Mi-am pus sufletul în buzunare și am ieșit din parcarea amintirilor. Am aruncat cheile în safeu și am setat o parolă dificilă de reținut uitînd apoi codul intenționat.

Dimineți înrourate de mirosuri copleșitoare după rasărituri dialogate. Treziri moleșitoare după vise cu prevestiri bune pe care le știam pe de rost de pe timpurile cînd alergam desculț și creionam viitor fără culori. Am găsit acuarelele…

În graba spre rutina zilnică, mi-am amintit să apăs pe trăgaci țintind în aerul incert de demult, doar să mă asigur că nu mi-o ia înainte.

***

Mi-am programat urme pe nisipuri depărtate doar în materie de distanță. Mi-am îndeplinit sarcinile zilnice de perfecționare a răbdării și însușirii de indiferență.

Am scris agenda zilei de mîine. Am scris altfel, am ales o călimară de stil vechi ca să dau nuanță de unicitate fugind de aberațiile modernismului.

***

Ies și închid ușa spre azi.

Pot pleca liniștit spre casa cu favoruri de viitor.

Am să-i schimb totuși ușa de la intrare pă măsura mea și coloritul sufletesc.

N-am decis încă ce culoare.

Am un curcubeu în față…

Concediat

Citeam zilele trecute un articol pe Unimedia despre concedierile masive de la Microsoft și m-am gîndit că într-o bună zi te poți trezi concediat indiferent dacă activezi într-o companie cu statut internațional care, aparent, ar trebui sa-ți asigure continuitatea în carieră și independența financiară. Iată de trebuie să ai mereu gata planul B.

Cam astea ar fi cîteva lucruri simple pe care ar trebui să le știm/facem:

1. Nu ignorați noutățile și fluxul de lucru, s-ar putea să fie niște detalii semnificative.  Managementul indispus din motive financiare, colegi care întreabă dacă ai primit cumva oferte din senin, bonusul care s-a micșorat, toate astea nu trebuie trecute cu vederea și văzute ca o informație simpă.

2. Economisiți. Indiferent dacă aveți un salariu foarte bun sau mediu, 25% (minimum) ar trebui puși într-un cont de zile … grele.

3. Informați-vă mereu ce oferte sunt în domeniul în care activați. E mai bine să știi posturile vacante avînd un job, decît să cauți Fireddisperat. Targetați companiile mari – aici schimbul de personal este mai mare și aveți mai multe șanse.

4. Fiți implicat social, discutați despre job cu prietenii, cunoscuții noi. Uneori ofertele vin de la persoane de la care vă așteptați cel mai puțin.

Dacă totuși se întîmplă să fiți concediat:

1. Acceptați și treceți peste. Nu am înțeles de ce concedierea este considerată ca o descalificare personală de către unii. Și chiar nu e cazul să aveți o depresie căutînd un răspuns la întrebarea “de ce eu?”

2. Negociați să păstrați jobul dacă simțiți totuși că vina personală e ceea ce a cauzat concedierea. Fiți direct cu managementul superior, dacă ați avut careva probleme personale sau evenimente care v-au sustras de la reușitele de odinioară și simțiți că lucrurile revin la normalitate, ar fi cazul să o spuneți sicer.

3. O scăpare ar fi un hobby pe care îl aveți și pe care îl puteți transforma într-o sursă de venit atîta timp cît sunteți în căutarea unui job care să vă ceară cravată sau fustița creionaș.

4. Luați un scurt răgaz pentru a revizui capacitățile și părțile mai puțin lucide ale dumneavoastră ca angajat. Asta în cazul în care sunteți apt de auto-critică.

5. Plîngem o zi și mergem mai departe. Emoțiile trebuiesc exteriorizate – pozitive sau negative. În cazul dat, o discuție cu un prieten, cu jumătatea sau pur și simplu o evadare de cîteva zile în alt loc ar putea fi foarte benefic pentru un restart.

Nu uitați că există și altă parte a monedei- cînd tu anunți că te concediezi pentru o ofertă mai bună.

Tags: , , ,

Sunt femei

Sunt femei care dau valoare costumului pe care îl îmbraca nu prin machiaj sau stofă, sau lumina reflectoarelor profesioniste, dar prin numărul de cravate care sunt cot la cot cu ea la masa rotundă de negocieri.

Sunt femei care știu exact prețul celor 30 de perechi de pantofi pe care îi poartă și sunt femei care știu valoare fiecăreia dintre ele.

Sunt femei care au obținut ovații prin frumusețe și forme perfecte expuse și femei care au aprecieri mai puțin publice dar de la acea persoană care știe adevărata frumusețe a lor, intimă.

Sunt femei care contrastează prin feminismul etalat și bagajul limitat de expresii sau acțiuni jenante.

Sunt femei care vor multe, fac puține și au totul, femei care vor multe, fac multe și nu au nimic și femei care vor multe, fac multe și au tot ce și-au dorit.

***

Nu le căutați după categorile exacte, unele sunt un amestec din primele părți de frază. Cu diagnostic cronic.

Și totuși dacă dai peste una cu mixaj din a doua categorie …

 

 

 

 

Tags: , , , ,

Perfecțiuni imperfecte

Am citit undeva că oamenii perfecționiști de cele mai multe ori sunt nefericiți și singrateci. Nu neapărat singuri, dar singurateci prin faptul cum se simt.

De cele mai multe ori, unii din noi sunt singuri nu pentru că așa aleg să fie, ci pentru că așa se obișnuiesc. Interpretăm singurătatea ca independență și libertate. E convenabil.

E interesant să vezi cum la diferite vîrste singurătatea se explică inițial prin absența atenției, siguranței financiare, poziției în societate.

Bizar, dar neapărat trebuie să le trăiești pe toate pentru ca la un moment dat să explici singurătatea prin absența comunicării.

Într-o relație matură, doi, nu mai trăiesc dragostea cu aceeași densitate de fluturi pe cm pătrat de stomac. Ei o trăiesc prin comunicare. O comunicare perfectă prin imperfecțiunile ei.

Asta nu e simplu, nu pentru că e complicat, ci pentru că niciunul din cei doi nu știu cînd să cedeze fără să lase din orgoliu și nici cînd să rămînă fără să se piardă.

Vedem unele contraziceri de moment mai mult decît îmbrățișările îndelungi.

Îi vezi cîteva defecte, ignorînd pe alocuri zecile ei de calități atît de vizibile.

Îi critici pasiunile lui copilărești, neobservîndu-i inteligența dominantă.

Și doar atunci cînd, dormi singur, îi cauți mîna ei prin somn. Acea mînă care numaidecît trebuia să stea atinsă de tine pentru ca ea să poate adormi. Se pare pentru ca să adormi și tu…

Pentru că în relațiile mature ambii trebuie să știe cînd să plece și cînd să revină fără a pleca pentru totdeauna – spațiu temporar intim pentru respiro personal.

Într-o relație matură perfectă nu dragostea nebună stă la bază. Au fost mulți care s-au iubit nebunește și nu au reușit. Pentru că înafară de emoții mai e nevoie de ceva antonimic pentru a zidi.

Iată de ce o relație matură are mai multe șanse dacă are în ea în primul rînd: prietenia, atracția, și comunicarea. Ele de fapt și constituie iubirea, puțini își dau seama.

Relațiile perfecte nu sunt nici pe departe cele simple. Ele sunt pe alocuri istovitoare, cu notă de oboseală dar cu restart zilnic care îți dau emoții noi și nu te lasă să adormi și să te plictisești de *calmul serilor la șemineu*.

Pentru că pe nimeni nu trebuie să-i intereseze, ci doar pe voi doi.

Pentru că trebuie să fie despărțiri – ca să fie împăcările cu adrenalină…

Pentru că trebuie să fie tăceri urmate de explozii de sinceritate…

Pentru că trebuie să fie uitări, ca să fie amintiri…

Pentru că trebuie să fie distanțe, ca să fie revederi…

Cam așa :)

 

Micșorează overtime-ul

Cele care au un job solicitant probabil nu o dată și-au dat seama că stau mult peste programul de lucru.stress-office

Well, dragelor, vă sfătui să citiți un studiu în engleză care demonstrează că timpul petrecut în birou este direct proporțional cu intensitatea stresului care urmează după.

Posibil multe din noi, avînd o dorință aprigă de succes, cred că stînd mai mult în fața calculatorului vor diminua distanța spre vise și realizări.

Din păcate se pare că lucrurile nu stau chiar așa. Dacă stai la birou 11 ore ai mai multe șanse ca a doua zi să fii indispusă comparativ cu colegii tăi care muncesc opt ore. Respectiv, plăcerea de la atingerea unor scopuri ar putea fi umbrită de incapacitatea de a te bucura de ceea ce ai făcut sau însăși tărăgănarea atingerii unor țeluri.

***

Aici multe dintre noi își vor pune întrebarea: “dacă nu reușesc să îndeplinesc task-urile, superiorii mei vor crede că asta este o incapacitate și nu merit fotoliul pe care stau”?

Ei bine, în asta e și vina noastră: trebuie să facem atît cît putem face și să nu sărim mai sus decît putem pentru a impresiona șefii. În caz contrar s-ar putea ca șefii să ia asta ca ceva normal, iar task-urile următoare să fie și mai solicitante…

A doua întrebare care apare: cum să ma asigur că îmi mențin capacitățile și cresc profesional dacă nu depun efortul necesar?

Simplu: atîta timp cît duci un mod de viață sănătos, faci sport, capacitatea ta și randamentul vor fi la nivel. Asta demonstrează și un studiu realizat de Harvard Medical School.

***

Independența financiară este un lucru la care visează fiecare dintre noi. Excepție fac doar acele persoane care au ca scop o căsătorie sau cuplarea cu cineva care i-ar asigura tot ceea de ce are nevoie. Or, cele care au un suport financiar consistent din partea părinților…

Poate ar fi cazul ca independența financiară să se bazeze mai mult pe economisiri, nu doar pe cîștig?

Oricare ar fi motivele pentru care stai la birou mai mult decît alții, e bine să le revezi comparîndu-le cu efortul depus.

Pînă la urmă îmbinarea vieții profesionale cu cea personală e o chestie destul de delicată…

În viața de zi cu zi nu avem overtime-uri.

Tags: , ,

Sunt așa zile …

Sunt așa zile cînd dimineața e una foarte obișnuită, tăcută,care îți scoate din măduva tăcerii cuvinte ce trebuie să ți le spui în glas tare doar ție.

Sunt așa zile cînd plîngi în hohote și nu te sfiești de cei ce te văd la balconul biroului, sus departe de lume. Plîngi sincer pentru oameni care îți spun la telefon * te cuprind* … și știi că degrabă nu îi mai vezi … oameni care ți-au cerut să nu dispari din viața lor …

Sunt așa zile cînd rîzi în hohote cu un business partener și afacerea devine o plăcere neplanificată.

Sunt așa zile cînd zici fără sfială unui Om din reviste și emisiuni televizate: “Hai să mîncăm ” și mergeți și mîncați ceva gustos la restaurantul tău preferat, ceva condimentat cu politcă și culori de conduită. Pentru că deoarece. Or, pentru simpla existență a unor astfel de momente din care se clădesc dialoguri cu cioburi de statistică și auto-analiză.

Sunt așa zile cînd unii îți scriu un mesaj cunoscut care te face mereu să zîmbești: “Jie?”  și tu știi că în spatele celor 3 litere stau în rînd alte întrebări ironico-realiste.

Sunt așa zile cînd simți că sfîrșitul începutului și începutul sfîrșitului sunt în egală măsură compatibile pentru tine.

Sunt așa zile cînd distanțele sunt șterse iar continentele se suprapun frumos în trăiri, în planuri de momente. Și călătorii.

***

Sunt așa zile, cu toate într-o zi. E Marți.

Zile cînd înțelegi că ceea și cei pentru ce credeai că poți muri, îți demonstrează din nou că merită să trăiești. :)

 

 

 

Sunt gînduri…

Sunt gînduri care nu trăiesc decît o clipă. Ilustrative.

Nu pentru că nu ar fi importante ci pentru că oamenii încă nu s-au învățat să aprecieze selectiv valoarea lor semnificativă…

 

Sunt gînduri lucrătoare. Intenționate.

Ele se activează zilnic și vin pentru a menține capacitatea sportivă a creierului, Nesimnificative.

 

Sunt gînduri constructive. Carieriste.

Ele au formă de agendă și sunt durabile. Cele mai extenuante pentru unii, cu importanță strict individuală.

 

Sunt gînduri rozătoare. Negative.

#Ele vin din nesiguranță, frica de imprevizibil. Controlabile, dacă ai știut să faci din alte gînduri o experiență și un EU.

 

Sunt gînduri pozitive. Fluturi.

Cele mai de preț. Cele mai motrice. Ele te-au adus acolo unde ești acum.

 

Sunt gînduri amintiri. Incontrolabile.

Ele ne metamorfizează trecutul. Multe ar fi trebuit prefăcute în materie primă pentru auto-critică. Unele – șterse din biblioteca memoriei pentru totdeauna. Altele sunt într-atît de frumoase, trăite cu intensitate, colorate – acestea sunt dătătoare de energie nedefinită și infinită.

 

Și mai sunt gînduri întrebări. Chinuitoare-dureros-de-dulci.

Ele se repetă cu regularitate înainte de somn și pînă la trezire…și uneori chiar și în itmpul zilei, sau poate prea des, ori poate mai des decît am vrea.

Ele sunt simple: “De ce?”,  “Cine?”,”Unde?” “Cînd?”

Tags: , , ,

Eu și călătoriile mele prin Moldova

Nu am avut niciodată dubii că în Moldova sunt locuri demne de văzut și că turismul rural ar fi, în circumstanțele de astăzi, un must have.

Pot spune cu siguranță că unele peisaje de la noi îți pot tăia respirația la fel de subit ca și unele locuri pe care le-am văzut înafara țării.

Cel mai drag loc mi-e satul meu. Acolo am *colțuri* unde merg de fiecare dată singură cînd sunt acasă la țară.

E un sat la nordul țării, Nimereuca, raionul Soroca, situat la doar cîțiva pași de Ucraina și Transnistria pe celălalt mal al Nistrului. Sergiu Beznițchi are niște poze reușite care vor vorbi de la sine. :)

Mie personal cel mai mult îmi place să călătoresc avînd ca destinație o mănăstire, iar noi avem multe, frumoase, irepetabile.

Recent am fost la Mănăstirea Saharna, e un loc liniștit și pitoresc, credincioșii știu cu siguranță că Mănăstirea Saharna se asociază cu acea *tălpiță a Maicii Domnului* în vîrful stîncii. Dacă aveți credință și voință, sau cel puțin faceți sport și sunteți rezistenți – veți urca cele 270 de scări (dacă nu mă înșel) Mie mi-au luat 17 minute.

Manastirea-Saharna

Am observat că tot mai mulți tineri optează pentru o călătorie la o biserică sau mănăstire în timpul weekend-ului. Asta e bine…

Cea mai neobișnuită experiență am avut-o acum cîteva săptămîni cînd, ieșind în oraș spre un local din centru, un sunet a fost deajuns ca să mă trezesc într-o mașină care mergea spre Mănăstirea Țipova.

Voi fi sinceră, la Mănăstire nu am ajuns în seara aia pentru că s-a optat pentru scăldat la 12 noapte în cascade. Nemaivorbind că era după ploaie și noi, 5 băieți și două fete am mers desculță luminînd cu telefoanele printre stînci. O porție dublă de adrenalină și Scary Movie … penrtu ca apoi, după ce am urcat dealurile abrupte de-a dreptul în sus pentru că pierdusem cărarea în întuneric … să se culce toți pe pături cu fața spre cer și să numere stelele timp de cîteva ore…

Probabil, așa libertate a gîndurilor e incomparabilă cu orice altceva… încercați… După cum le-am spus și lor cînd stăteam și număram avioanele – după intensitatea emoțiilor ar putea fi comparată cu vacanța mea din New York. ))))

Cascadele de la Țipova

Cascadele de la Țipova

 

 

Totuși prima mănăstire și cea mai aproape de suflet îmi este Mănăstirea Japca, raionul Camenca (Transnistria). Acolo am mers pentru prima dată pe la vîrsta de 8 ani cu verișorii mei. Am petrecut un weekend frumos și liniștit de sfîntul Pantelimon.

E o experiență frumoasă călătoria spre lăcașe sfinte. Oriunde merg peste hotare, obligatoriu trec și pe la o biserică sau mai multe din regiunea apropiată de hotel.

E oarecum interesant să vezi cum oamenii, veniți din diferite colțuri ale lumii se vor întîlni aprinzînd o lumînare pentru cel drag. Anume prin comparație am realizat că noi avem un cuvînt a spune în acest sens și că înafară de ospitalitate mai e și ceva nu pe înțelesul tuturor demn de a fi văzut în țara asta…

Mănăstirea Japca

Fără titlu

Unele dureri au intensitate ascendentă indiferent de tratamentele aplicate.

… oameni care au trăit astfel de momente de boli incurabile sufletești…

… oameni care îți sunt dragi și totuși în așa momente nu poți face nimic de dragul lor… sau ei de dragul tău dacă tu trăiești așa clipe.

***

Timpul le vindecă pe toate?

Unii uită să trăiască zile în șir, luni întregi, ani la rînd…așteptînd să se vindece.

***

Pentru că lucrurile bune și frumoase trebuie să dureze nu să doară…

Suflet necunoscut

Oare dorul de necunoscuți este diferit de dorul de oamenii pe care deja îi cunoști?

Mă prind uneori la întrebarea dacă poate să-ți fie dor de oameni pe care nu i-ai văzut încă?

Nu i-ai cunoscut, nu le-ai vorbit, nu știi ce gîndesc și unde merg acum în acest moment, dar știi că ai vrea să-i îmbrățișezi pentru că, undeva în adîncul sufletului simți că intuiești toate răspunsurile…

***

E un fel de antrenament individual a unui vis de viață în perspectivă, așa cum am auzit cîndva că visa o Femeie realizată și de succes la ceea ce nu avea încă.

Să te oprești instant din ceea ce faci și să-ți dai voie să visezi de dor de un Om. Dor de un suflet care poate la rîndul lui îți duce dorul, dar nu ți-o poate spune pentru că încă nu te cunoaște.

***

Și dacă într-un sfîrșit, ajungi să cunoști Omul de care ți-a fost dor un an sau poate-o iarnă-ntreagă? Începi să zămislești un alt vis?

Sau te oprești din antrenamente

și spui celui întîlnit:

“mi-a fost dor de tine…”?

Tags: ,

Dor

N-am mai vorbit demult cu tine…

… am uitat cum sună vocea ta și în unele momente cînd sunt fericită sau cînd ma simt încurcată îmi amintesc intenționat cum obișnuiam să te ascult pînă la capăt pentru ca apoi să-ți spun ce mă doare sau ce mă bucură.

Multe s-au strecurat în memorie și nu mai pleacă, acuma toate doar amintiri,  zilele zbuciumate care au fost la sfîrșit m-au călit, m-au educat și mi-au furat ani întregi din indiferența obligatorie a vîrstei.

***

Îți scriu în gînd scrisori. De fiecare dată cînd sunt într-un loc nou sau dacă am ajuns acolo unde mi-ai promis să mă duci tu.

Îmi imaginez reacția ta și mă uit îndelung în deșert ca să-ți conturez chipul. Poate te văd…

***

Am primit întotdeauna tot ce mi-a dat Dumnezeu.

Am acceptat tot ce mi-a luat.

Dar niciodată nu am găsit explicație de ce nu mai ești…

Dor.